Se elimină obligativitatea certificării naționale a produselor de primă necesitate importate din UE

Produsele alimentare și de strictă necesitate, importate din UE, care dispun de certificare europeană, vor fi scutite de procedura de certificare de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Decizia a fost aprobată astăzi de către Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, pentru perioada stării de urgență, cu scopul a stabili un regim de lucru adecvat situației pentru agenții economici.

Aceasta va simplifica și va reduce termenul de plasare a produselor pe rafturile magazinelor și va simplifica procedura de substituire a produselor importate anterior din țările afectate în prezent de situația din Ucraina cu cele importate din țările UE.