Secretara de stat, Veronica Arpintin participă la Forumul țărilor dunărene
Secretara de stat a Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Veronica Arpintin participă la Forumul „Regiunea Dunării la cumpăna vremurilor – modelând activ transformarea. Provocări actuale și abordări ale soluțiilor pentru politică și afaceri”, care are loc la Stuttgart, Germania.
Obiectivul evenimentului este de a discuta noi oportunități și opțiuni de soluții care rezultă din cooperarea transnațională în regiune, abordând totodată situația actuală din Ucraina și Republica Moldova.
Participanții au discutat provocările actuale și abordările de soluție pentru politică și afaceri din regiunea sa.
Discuțiile au vizat și soluțiile pentru regiunea Dunării, vizavi de ecosistemul său, ritmul de digitalizare, decarbonizare, biodiversitate și incluziune.
“Trebuie să căutăm soluții politice care să prevină regresul economic și să promoveze progresul. Accentul nostru colectiv constă în atingerea aderării la UE, precum și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), a Pactului Verde al UE și a eforturilor pentru alinierea la Acordul de la Paris (AP). În cadrul planului de redresare durabilă și rezistentă al UE, recunoaștem importanța valorificării digitalizării pentru a proteja mediul, a promova acțiunile împotriva schimbărilor climatice, a conserva natura și a minimiza impacturile negative asupra mediului ale tehnologiilor și infrastructurilor digitale. Problemele cheie care ne solicită atenția includ reziliența energetică, integrarea perspectivei de gen într-o manieră de pionierat, valorificarea oportunităților prezentate de tranziția ecologică, promovarea digitalizării, asigurarea coeziunii sociale și prioritizarea educației” a menționat în discursul său, secretara de stat, Veronica Arpintin.
Ulterior, a avut o întrevedere cu secretarii de stat Florian Hassler, Ministerul de Stat Baden-Württemberg și Patrick Rapp, Ministerul Afacerilor Economice, Muncii și Turismului, cu care a discutat despre dezvoltarea cooperării în domeniul energetic, energie regenerabila și domeniu agricol.
Cea de-a doua întrevedere, a fost cu Dieter Hertweck, Universitatea Reutlingen și Claus Hoffmann, Centrul pentru Digitizare Districtul Böblingen (ambii Coordonatori ai Grupului de Lucru Digital Danube). Aici discuțiile au vizat domeniul digitalizării și suportul în armonizarea legislației naționale la cea a UE.
Forumul „Regiunea Dunării la cumpăna vremurilor – modelând activ transformarea. Provocări actuale și abordări ale soluțiilor pentru politică și afaceri” a fost organizat de către Programul regiunii Dunării în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării (SUERD).