Sistemul E-Autorizație Transport a fost lansat astăzi
Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a lansat astăzi, Sistemul Informațional „e-Autorizație transport”. Sistemul reprezintă o platformă online, prin intermediul căreia se va efectua în format electronic întreg procesul de depunere a cererilor la operatorii de transport, repartizarea autorizațiilor şi notificarea.
„Am făcut un pas important spre digitalizarea serviciilor publice. Implementarea Sistemului Informațional „e-Autorizație transport”, reprezintă o prioritate pentru MEI, acesta fiind un instrument digital care va crea o nouă infrastructură funcțională pentru transportatorii auto. Proiectul e-Autorizație transport înseamnă mai mult decât prestarea serviciilor publice pe o pagină de Internet sau postarea unor informații de interes public. Acesta este un instrument al transparenței, al comunicării dintre cetățean și autorități, care reunește, atât folosirea tehnologiilor electronice în comunicare, aplicarea unor metode de management a informației, cât și eficientizarea procesului administrativ”, a menționat ministrul Sergiu Railean.
Sistemul Informațional „e-Autorizație transport” are drept obiectiv modernizarea serviciilor publice prin digitizarea proceselor operaționale, precum și prin diversificarea canalelor de acces la serviciile publice prestate de Agenție, care constă în automatizarea procesului de depunere a solicitărilor de către beneficiari.
Potrivit ministrului, acest sistem informațional reprezintă un răspuns la nevoile agenților economici, prin simplificarea procesului şi reducerea la maxim a cozilor de la ghișee , ceea ce este foarte relevant în contextul pandemiei Covid-19.
Directorul ANTA, Igor Guja, a precizat că implementarea „e-Autorizație transport” va permite înlocuirea sistemului învechit cu o singură soluție electronică automatizată, capabilă să mențină mecanismul de gestionare a proceselor operaționale efectuate de către ANTA.
„Prin intermediul acestui sistem vom spori operabilitatea procesării solicitărilor, vom reduce riscurile fraudărilor, a abuzurilor, precum și a erorilor mecanice în completarea datelor. De asemenea, implementarea va duce la creșterea productivității și eficientizării proceselor operaționale ale ANTA și ne va ajuta la reducerea cheltuielilor de procesare și gestionare a proceselor de lucru”, a spus directorul ANTA.
În context, ministrul Railean a mulțumit echipei Programului USAID „Reforme Structurale în Moldova”, pentru suportul tehnic și financiar acordat în dezvoltarea sistemului informațional – e-Autorizație transport.
„Am reușit să dezvoltăm un sistem care are la bază experiența internațională și standardele europene. ANTA deține toate capacitățile necesare tehnice pentru a opera sistemul în viitor. Acest mecanism reprezintă o soluție pentru serviciile prestate între Guvern-Cetățean și Guvern-Business. Deși, cetățeanul simplu nu va fi beneficia direct de acest sistem, rezultatele acestuia vor fi resimțite indirect prin serviciilemai ieftine și calitative prestate de companiile de transport”, a menționat Directorul Programul USAID Reforme Structurale în Moldova, Douglas Muir.