Stephane Bride a avut o întrevedere cu reprezentanții ambasadei Ucrainei
19 martie 2015 – Viceprim-ministrul Stephane Bride, ministru al Economiei a avut, astăzi, o întrevedere cu delegația ambasadei Ucrainei la Chișinău, condusă de Ghennadii Altuhov, Însărcinat cu Afaceri al Ucrainei în Republica Moldova.
În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă relațiile economice bilaterale actuale și perspectivele de intensificare a schimburilor comerciale între cele două țări.
„Ucraina nu este doar un stat vecin, ci unul dintre principalii parteneri economici ai Moldovei, de aceea suntem deschiși pentru un dialog activ în vederea asigurării unei cooperări ascendente în continuare”, a punctat Vicepremierul Stephane Bride.
Discuțiile s-au axat, în principal, pe valorificarea oportunităților comune oferite de piața Uniunii Europene în contextul implementării Acordului de Asociere cu UE.
„Parcurgând același drum european avem posibilitatea de a dezvolta proiecte comune la un nou nivel”, a declarat Ghennadii Altuhov.
În vederea consolidării relațiilor bilaterale între Moldova și Ucraina, oficialii au convenit asupra organizării în viitorul apropiat a celei de-a 14-a ședințe a Comisiei Interguvernamentale moldo-ucrainene la Kiev, în cadrul căreia vor fi stabilite perspectivele de colaborare.
Notă. Ucraina ocupă locul 6 printre partenerii de export ai RM. În perioada ianuarie-decembrie 2014, exporturile de mărfuri în Ucraina au constituit 109,2 mln. dolari SUA. Principalele mărfuri exportate în Ucraina sunt semințele de floarea-soarelui, grâul, porumbul, fructe proaspete și uscate.