Strategia UE pentru regiunea Dunării – Noi oportunităţi de cooperare pentru sprijinirea competitivităţii întreprinderilor
Comitetul de Gestionare pentru aria Prioritară „Sprijinirea competitivităţii întreprinderilor, inclusiv dezvoltarea Clusterelor” a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), s-a întrunit pentru prima oară la Chişinău în perioada 8 – 9 aprilie, curent.
Evenimentul a fost un prilej bun pentru analizarea stadiului de implementare a SUERD la care au participat oficiali din cadrul ţărilor membre SUERD, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Delegaţiei UE în Republica Moldova, dar şi pentru a pune în discuţie noi oportunităţi de colaborare în scopul sporirii competitivităţii întreprinderilor din regiune, încurajarea noilor iniţiative şi extinderea platformelor de comunicare.
În cadrul Comitetului de coordonare PAC 8, sunt create 7 grupuri tematice de lucru pe domeniile din Prioritatea a 8-a: „Inovare şi transfer tehnologic”, „Tehnologie de mediu şi eficienţă energetică”, „Cluster de excelenţă”, „Educaţie şi formare profesională”, „Educaţie antreprenorială”, „Cooperarea organizaţiilor de afaceri”, „Competitivitate în zonele urbane şi rurale”, care au drept scop identificarea, elaborarea şi promovarea unor proiecte transnaţionale.
Totodată, reuniunea a reuşit să ofere elemente substanţiale pentru creşterea competitivităţii regiunii, iar reprezentanţii Ministerului Economiei şi Ministerului Educaţiei au prezentat evoluţiile dezvoltării economice din Republica Moldova, obiectivele şi acţiunile implementate pe segmentul educaţiei antreprenoriale şi au evidenţiat faptul că Moldova este interesată de dezvoltarea de proiecte în domeniul competitivităţii, economiei verzi, cercetării şi inovării, învățământului vocaţional, educaţiei antreprenoriale ş.a.
Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD) vizează dezvoltarea potenţialului economic şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu ale regiunii. SUERD este un răspuns pentru provocările cu care se confruntă cele 14 state membre ale strategiei (Germania Baden – Wuerttemberg şi Bavaria, Austria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Croaţia, Ungaria, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, România, Republica Moldova şi Ucraina). Acestea, cu sprijinul Comisiei Europene, cooperează pentru a dezvolta proiecte şi acţiuni care înfruntă aceste provocări şi generează prosperitate în regiunea Dunării.