Svetlana Dogotaru și Andrei Ciornîi au participat la evenimentul dedicat „Zilei profesionale a automobilistului și drumarului”
Secretarii de Stat ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Svetlana Dogotaru și Andrei Ciornîi, au participat astăzi, 25 octombrie, la evenimentul dedicat „Zilei profesionale a automobilistului și drumarului”.
În cuvântul său de felicitare, Svetlana Dogotaru a declarat: „Depunem toate eforturile pentru a face regulă în infrastructurii, pentru a oferi cetățenilor noștri servicii de calitate și siguranță. Totodată, încercăm să ne asigurăm cu finanțări și expertiză din exterior, pentru a putea aplica toate măsurile prevăzute în strategiile și planurile de dezvoltare. Nu este simplu dar cu ajutorul dumneavoastră putem reuși în realizarea tuturor obiectivelor”.
La rândul său, Andrei Ciornîi a menționat: „Felicit cu deosebit respect specialiștii care activează în domeniul transportului auto și gospodăriei drumurilor, dar și pe cei din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, care au o contribuție semnificativă la dezvoltarea ramurii. Sunt convins că numai prin consolidarea capacităților și prin cooperarea la toate nivelurile vom atinge obiectivele comune în dezvoltarea acestei ramuri, oferind o mobilitate mai bună cetățenilor”.
De asemenea, cu ocazia sărbătorii profesionale, duminică, 27 octombrie, ora 10.00, în satul Colonița va fi organizată ce de-a IV-a etapă a Campionatului Republicii Moldova la autocros.
Ziua profesională a automobilistului și drumarului din Republica Moldova este marcată anual în ultima duminică a lunii octombrie.