Termenul de racordare la rețeaua de energie electrică s-a redus în jumătate
Termenul maxim de racordare la rețeaua electrică a noilor consumatori va fi de până la 60 de zile din momentul efectuării plății de racordare, în jumătate față de termenul actual de 140 de zile. Aceasta este una dintre principalele prevederi ale Legii privind energia electrică, modificată recent la inițiativa Ministerului Economiei.
Potrivit Legii, operatorii rețelei de distribuție vor trebui să răspundă la solicitările de oferire a unui serviciu, inclusiv să elibereze avizul de racordare, în termen de 10 zile din data înregistrării solicitării. La cererea solicitantului, operatorul rețelei de distribuție vor asigura proiectarea și construcția instalației de racordare. În cazul în care nu necesită lucrări de terasament, racordarea se va efectua în termen de 10 zile, în cazul în care vor fi necesare lucrări de terasament – 40 de zile pentru rețelele de tensiune joasă. Termenul de racordare a instalației de utilizare la rețeaua de energie electrică de distribuție de tensiune medie și înaltă nu va depăși 60 de zile lucrătoare. Termenele de racordare se calculează din data achitării de către solicitant a tarifului de racordare.
Totodată, solicitantul este în drept să angajeze altă persoană autorizată decât operatorul de rețea pentru proiectarea și construcția instalației de racordare. În aceste cazuri, se aplică aceleași termene menționate.
Pentru consumatorii casnici, cheltuielile legate de procurarea, verificarea metrologică, instalarea, exploatarea, repararea și înlocuirea echipamentelor de măsurare a consumului de energie electrică se suportă de operatorul rețelei de distribuție.
De menționat că reducerea termenului de racordare la rețeaua de energie electrică va permite îmbunătățirea poziției Republicii Moldova în clasamentul Băncii Mondiale „Doing business”, în ultimul clasament Moldova fiind pe poziția 165 din 189 de țări la capitolul „Getting electricity”, cu un termen de 140 de zile. În clasamentul general, Moldova s-a poziționat pe locul 78 din 189 de țări.