UE va continua să acorde asistență tehnică și financiară Republicii Moldova
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko. Subiectul discuției a vizat cooperarea economică dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, prioritate a fost acordată implementării Acordului de Asociere şi Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA).
Vadim Brînzan și-a exprimat recunoștința față de Uniunea Europeană pentru suportul oferit țării noastre, menționând că, Acordul de Asociere și stabilirea DCFTA cu UE creează oportunități multiple pentru dezvoltarea economică și durabilă a Republicii Moldova. „Pentru a putea valorifica pe deplin oportunitățile oferite de UE, ne-am angajat să realizăm o serie acțiuni concrete, printre care eliminarea barierelor tehnice din calea comerțului, zero toleranță față de corupție, îmbunătățirea statului de drept și a mediului de afaceri, precum și depolitizarea instituțiilor de stat”, a menționat ministrul.
La rândul său, Peter Michalko mizează pe profesionalismul și corectitudinea noii Guvernări și a reiterat susținerea UE în realizarea tuturor reformelor. Mai mult, șeful Delegației UE a apreciat progresele înregistrate în implementarea DCFTA, menționând că acesta a contribuit la schimbarea configurației comerțului extern al Republicii Moldova, UE devenind principalul partener comercial al țării noastre, cu o pondere de 70% în cazul exporturilor și 50% în cazul importurilor, pe parcursul anului 2018.