UE va debursa Republicii Moldova alte 105 milioane de euro destinate Fondului de reducere a vulnerabilității energetice
Uniunea Europeană va debursa Republicii Moldova, până la sfârșitul anului, alte 105 milioane de euro destinate Fondului de reducere a vulnerabilității energetice.
Un acord în acest sens a fost semnat de viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, împreună cu directorul general al Direcției generale vecinătate și negocieri privind extinderea, din cadrul Comisiei Europene, Gert Jan Koopman. Documentul a fost semnat în prezența Președintei țării, Maia Sandu și Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care se află într-o vizită oficială la Chișinău.
Conform actului, până la sfârșitul acestui an, vor fi debursate alte 105 milioane de euro destinate Fondului de reducere a vulnerabilității energetice, bani ce fac parte din pachetul de asistență a Uniunii Europene de 250 milioane, anunțate anul trecut.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen vizitează Republica Moldova în contextul monitorizării nivelului de implementare a condiționalităților pentru începerea negocierilor de aderare la UE a RM.