Un proiect de instalare a colectoarelor solare pentru producerea de apă caldă menajeră la o grădinița de copii din raionul Anenii Noi – a fost examinat în cadrul ședinței FEE
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a participat la ședința Consiliului de Administrare al Fondului pentru Eficiență Energetică (FEE), în cadrul căreia a fost prezentat și aprobat Raportul trimestrial de activitate a Fondului pentru trimestrul III al anului 2018, de asemenea, au fost luate decizii cu privire la aprobarea proiectelor aferente finanțării măsurilor de promovare a eficienței energetice la nivel național.
Tot în cadrul ședinței au fost aprobate majorări ale valorii Contractului de grant, urmare a identificării lucrărilor adiționale pentru măsurile în domeniul eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă în clădiri și eficientizarea sistemelor de iluminat public pe parcursul implementării proiectelor, precum și majorarea valorii Contractului de Grant în urma efectuării proiectului de execuție pentru un nou proiect ce ține de Spitalul Raional din raionul Criuleni.
În cadrul ședinței au fost examinate și aprobate 2 proiecte-pilot privind implementarea măsurilor de eficiență energetică pentru reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public și 3 proiecte de reabilitare termică a clădirii și schimbării ferestrelor, precum și un proiect de instalare a colectoarelor solare pentru producerea de apă caldă menajeră la grădinița de copii din satul Ciobanovca, raionul Anenii Noi.
„Apreciez măsurile întreprinse de către Fondul pentru Eficiență Energetică. Și în continuare trebuie să depunem efort pentru valorificarea surselor de energie regenerabilă în conformitate cu strategiile şi programele elaborate de Guvern, precum și să promovăm finanțarea proiectelor fezabile din punct de vedere economic, tehnic şi al mediului, care să asigure sustenabilitatea consumului de energie și care ar îndrepta economia către o scădere a intensității energiei, precum şi reducerea emisiilor de gaze poluante sau cu efect de seră”, a menționat Chiril Gaburici, președinte al Consiliului de Administrare al FEE.
De asemenea, membrii Consiliului de administrare al Fondului pentru Eficiență Energetică au aprobat modificări în regulamentele interne, ce vin să armonizeze actele, în urma adoptării de către Guvern a modificărilor la Hotărârea Nr. 401 din 12.06.2012 cu privire la FEE.