Un vot de încredere din partea UE obținut pentru producătorii produselor lactate

Obținerea dreptului de export a produselor de origine animală pe piața Uniunii Europene, inclusiv a exportului produselor lactate, a fost și reprezintă în continuare un subiect prioritar pe agenda dialogului RM-UE.

În calitate de coordonator al Acordului DCFTA și întru valorificarea potențialului de export al Republicii Moldova, Ministerul Economiei și Infrastructurii susține activitățile necesare dezvoltării sustenabile ale sectorului de producere a laptelui crud și produselor procesate.

În acest context, urmare unei conlucrări eficiente între reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene și asociațiilor de profil, inclusiv al dialogului continuu cu partea europeană, au fost îndeplinite condițiile pentru exportul în UE a produselor lactate supuse, sau fabricate din produse din lapte crud supus unui tratament termic înalt.

Republica Moldova (Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor) a furnizat asigurările necesare Comisiei Europene, care denotă faptul că, anumite întreprinderi din sector sunt pregătite pentru export și întreprind toate măsurile necesare pentru a se conforma cerințelor UE.

Astfel, Uniunea Europeană a acceptat să includă Republica Moldova în Regulamentul (UE) nr. 605/2010 care se referă la cerințele sanitar-veterinare pentru domeniul sănătății animalelor și pentru certificare la importul produselor lactate în UE. Urmare unor proceduri care urmează a fi realizate între părți, și anume evaluarea de către Comisia Europeană a unităților comerciale propuse de ANSA și includerea acestora în sistemul TRACES, produsele lactate moldovenești care vor corespunde cerințelor legislației UE vor putea fi exportate pe teritoriul Uniunii Europene.

Ministerul Economiei și Infrastructurii califică acest lucru drept o realizare importantă, întru valorificarea oportunităților oferite de Acordul DCFTA/AA și extinderea gamei de produse moldovenești pe piața Uniunii Europene.