Viceministrul Valeriu Triboi a participat la reuniunea Comitetului electroenergetic CSI

21 octombrie, Chișinău – Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a participat la reuniunea Comitetului electroenergetic al Comunității Statelor Independente, care s-a desfășurat astăzi în orașul Ufa din Fedetrația Rusă.

Participanții la reuniune au discutat diferite aspecte ale cooperării în domeniul energetic, inclusiv reglementarea tehnică și standardizarea în domeniul energiei electrice, respectarea regulilor de securitate, schimbul de informații în cazul incidentelor în sistemele energetice ale statelor CSI și desfășurarea operațiunilor comune de salvare și recuperare, implementarea Planului de lucru al Consiliului de Coordonare cu privire la punerea în aplicare a strategiilor de interacțiune și cooperare în industria energetică a statelor-membre ale CSI în 2017-2019, etc.

În cadrul ședinței, Valeriu Triboi a specificat că la moment autoritățile Republicii Moldova implementează un proiect amplu privind modernizarea sistemului energetic național, asigurarea securității energetice a țării, inclusiv prin diversificarea surselor de asigurare cu energie electrică prin conectarea la piața comunitară.

La Ufa, viceministrul Valeriu Triboi a avut întrevederi bilaterale cu colegii din alte state, în cadrul cărora au fost discutate aspectele colaborării în domeniul electroenergetic, stabilirea unor relații de cooperare prin schimbul de experiență, tehnologii, etc.

Imagini: