Vicepremierul Dumitru Alaiba, într-o vizită de lucru la Bruxelles: A fost semnat Acordul de asociere pentru Programul Europa Digitală

Vicepremierul Dumitru Alaiba s-a aflat într-o vizită de lucru la Bruxelles, în perioada 19 – 20 februarie. Agenda oficialului a inclus mai multe întrevederi bilateriale cu oficiali europeni, iar la 19 februarie a semnat Acordul de asociere pentru Programul Europa Digitală, împreună cu comisarul european Thierry Breton, responsabil pentru piața internă.

Astfel, Republica Moldova se alătură Programului Europa Digitală, o inițiativă a Uniunii Europene, care vine cu numeroase beneficii pentru antreprenori, administrații locale, sectorul asociativ și cetățeni. Aderarea la acest program înseamnă că mediul de afaceri, primăriile, ONG-urile și instituțiile centrale din întreaga țară vor avea acces la fonduri europene pentru digitalizare. Bugetul total de 7,5 miliarde EUR este disponibil pentru toate țările membre ale programului până în anul 2027.

Întrevederile de pe agenda vizitei la Bruxelles au avut loc între viceprim-ministrul Alaiba cu Leopoldo Rubinacci, director general- adjunct al Directoratului General pentru Comerț din cadrul Comisiei Europene și Bernd Lange și președintele Comisiei pentru Comerț Internațional a Parlamentului European a vizat asistența și sprijinul continuu al Uniunii Europene pentru Republica Moldova și pașii întreprinși în ultima perioadă la nivelul instituțiilor europene ce ar duce la reînnoirea, cu un an, a suspendării taxelor de import și a contingentelor la exporturile moldovenești către UE.

„Produsele moldoveneşti devin tot mai solicitate pe piaţa internațională iar UE a devenit, între timp, principalul partener comercial al țării noastre, cu o cotă de 53% din totalul schimburilor comerciale. Sunt convins că prin colaborare strânsă cu Uniunea Europeană, vom consolida și mai mult capacitatea de export a producătorilor noștri, oferindu-le noi oportunități de dezvoltare”, a menționat Dumitru Alaiba.

O altă întrevedere a fost cu Elena Flores, director general-adjunct al Direcției Generale pentru Afaceri Economice și Financiare din cadrul Comisiei Europene, în cadrul căreia a fost menționat sprijinul constant al Uniunii Europene și ajutorul macrofinanciar pentru Republica Moldova cu până la 145 de milioane de euro. Aici, Dumitru Alaiba a subliniat faptul că țara noastră a făcut pași importanți, pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, prin reformele implementate, cât și prin adoptarea unui nou Program de antreprenoriat și a unei Strategii de Transformare Digitală, și elaborarea unor documente esențiale, precum Strategia de Dezvoltare Economică 2030, Programul de industrializare și Programul de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor.

Agenda vicepremierului a continuat cu o altă discuție, cu Roberto Viola, director-general pentru Rețele de Comunicații, Conținut și Tehnologie, din cadrul Comisiei Europene, cu care a vorbit despre digitalizare, ca principala prioritate a Moldovei. Opt instituții din Moldova deja au digitalizat 100% din serviciile prestate pentru antreprenori. În total, 51% dintre serviciile publice pentru antreprenori sunt disponibile online.

La întâlnirea cu Peter Wagner, directorul Serviciului Instrumentelor de Politică Externă a Comisiei Europene, Dumitru Alaiba a discutat despre proiectele noastre pentru consolidarea rezilienței cibernetice și pentru combaterea amenințărilor hibride, menționând despre instituțiile ASC – Agenția pentru Securitate Cibernetică și Institutul Național de Inovație în Securitate Cibernetică „Cybercor”, menite să prevină și combată amenințările cibernetice, promovând inovația și excelența în acest domeniu.

La întrevederea cu Gert Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea (DG NEAR) a Comisiei Europene, au fost abordate subiecte esențiale pentru Republica Moldova: dezvoltarea economică și parcursul european al țării. Au fost subliniate progresele semnificative înregistrate în ceea ce privește consolidarea instituțională pentru negocierile de aderare și crearea Biroului de Integrare Europeană și aprobarea Planului Național de Acțiuni pentru Aderarea Republicii Moldova la UE pentru perioada 2024-2027, dovezi concrete ale determinării noastre de a ne alătura familiei europene.

Agenda de lucru s-a încheiat cu o nouă întrevedere a vicepremierului Alaiba cu vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. Dumitru Alaiba a exprimat recunoștința pentru sprijinul Comisiei de a extinde  perioada de concesiune comercială pentru cele 7 produse agricole moldovenești exportate către UE pe baza cotelor tarifare crescute, dar și pentru eforturile colegilor europeni de a reînnoi, pentru încă un an, suspendarea taxelor de import și a contingentelor la exporturile noastre către UE. Uniunea Europeană a devenit principalul partener comercial al țării noastre, reprezentând 53% din totalul comerțului și 65,17% din cel al exporturilor.

Uniunea Europeană oferă un sprijin constant țării noastre, fiind un partener de încredere în promovarea reformelor, stabilității și prosperității Republicii Moldova.