Vicepremierul Octavian Calmîc s-a întâlnit cu ex-premierul Ucrainei, Anatolii Kinah
23 noiembrie, Chișinău – Mediul de afaceri din Ucraina este interesat în dezvoltarea relațiilor de parteneriat cu companiile din Republica Moldova, inclusiv prin realizarea unor proiecte investiționale în infrastructură, industrie, agrobusiness, comerț, etc. Declarația a fost făcută de președintele Uniunii industriașilor şi businessmenilor din Ucraina, Anatoli Kinah, în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii.
Potrivit lui Anatolii Kinah, în ultima perioadă de timp se atestă un trend pozitiv în evoluția relațiilor bilaterale dintre două state, creșterea volumului schimburilor comercial-economice, precum și interesul reciproc al mediului de afaceri din Moldova și Ucraina în inițierea și implementarea proiectelor investiționale. ”Sunt sigur că la moment există un potențial nevalorificat al acestor relații și vizita noastră în Republica Moldova are drept scop inițierea unor parteneriate reciproc avantajoase cu colegii de aici”, a accentuat ex-prim-ministrul Ucrainei.
Anatolii Kinah a specificat că politicile promovate de executivele de la Kiev și Chișinău privind susținerea mediului de afaceri, crearea unor condiții preferințiale pentru dezvoltarea business-ului, întreprinderilor mici și mijlocii, contactele directe dintre oficialii celor două state, precum și a antreprenorilor din Moldova și Ucraina, creează toate premisele pentru dezvoltarea unui parteneriat eficient și prosper pentru ambele părți.
La rândul său, vicepremierul Octavian Calmîc, a remarcat că pe fundalul unui dialog politic bilateral ascendent, relațiile de afaceri între cele două țări sunt caracterizate drept unele de succes cu potențial de creștere pe toate dimensiunile. Ministrul Economiei și Infrastructurii a apreciat pozitiv colaborarea în domenii ca energetica, comerțul și altele şi a exprimat dorința de a prelua experiența Ucrainei în structurarea dialogului cu comunitatea de afaceri. „Dialogul social conduce la înțelegerea şi susținerea de către business şi de către societate în general, a reformelor promovate de Guvern. Noi îndemnăm comunitatea de afaceri să vină cu propuneri şi să participe la elaborarea politicilor economice, la promovarea și dezvoltarea acestora”, a spus Octavian Calmîc.
Vicepremierul a mai specificat că în cadrul ședinței Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru colaborare comercial-economică, care s-a desfășurat în luna septembrie la Odesa, a convenit cu prim-viceprim-ministrul Ucrainei, ministrul Dezvoltării Economice și Comerțului, Stepan Kubiv, să acorde o atenție sporită realizării proiectelor investiționale bilaterale cu implicarea cât mai activă a companiilor din ambele țări, precum și atragerea cât mai activă a mediului de afaceri din Moldova și Ucraina în elaborarea și realizarea programelor și strategiilor de dezvoltare economică cu impact direct atât asupra ambelor state, cât și regiunii în ansamblu.
Octavian Calmîc a salutat dialogul dintre Uniunea industriașilor şi businessmenilor din Ucraina și Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova, menționând că această cooperare va fi utilă și de folos pentru ambele părți, va constitui o platformă atractivă pentru lansarea unor proiecte bilaterale eficiente, cu impact pozitiv asupra economiilor Republicii Moldova și Ucrainei.
La întrevedere a participat directorul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova,Alexandru Baltag.