Votat în lectură finală: Regimul Parcului IT din Republica Moldova, extins până în 2035
Chișinău, 22 decembrie 2023 – Parlamentul Republicii Moldova a votat, astăzi, în lectură finală prelungirea termenului de funcționare a Parcului IT până în 2035, cu impozitul unic de 7%.
Decizia are ca scop asigurarea previzibilității pentru rezidenți și potențiali investitori din domeniul tehnologiilor informaționale. În plus, activitățile BPO au fost incluse în legea IT-Park, deoarece au același regim fiscal. Astfel creăm o singură entitate care să coordoneze acest regim, care va fi mai transparentă, responsabilă și capabilă să ofere servicii de calitate.
„Au fost incluse și activitățile BPO în legea IT-Park, deoarece au același regim fiscal. Acest lucru va facilita dezvoltarea sectorului de afaceri din Republica Moldova. Companii din întreaga lume își caută parteneri în țările cu regimuri fiscale favorabile și cu o forță de muncă calificată. Prin includerea activităților BPO în IT-Park, Republica Moldova va deveni o destinație mai atractivă pentru aceste companii.
Aceasta va aduce numeroase beneficii, în special crearea locurilor noi de muncă, mai ales pentru tineri, care sunt principala forță de muncă în domeniu. Va ajuta la dezvoltarea economiei digitale a Republicii Moldova și va atrage investiții străine în țară”, a declarat Dumitru Alaiba, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Va fi înființat un Consiliu pentru a coordona activitățile parcului IT, având membri reprezentanți din Guvern, sectorul asociativ, rezidenți ai Parcului și parteneri de dezvoltare.
Parcul IT și-a început activitatea la data de 1 ianuarie 2018 cu un termen de funcționare de 10 ani, până pe 31 decembrie 2027. În context, Guvernul a decis prelungirea acestui termen până în 2035. În prezent, în cadrul Moldova Innovation Technology Park activează peste 1,600 de rezidenți la care sunt sunt angajate aproximativ 21 de mii de persoane, mai mult de 230 fiind companii fondate de investitori străini din 39 de țări. Cifra totală de afaceri pentru anul 2023 se estimează a fi în creștere cu 33% față de 2022 și va trece de 13 miliarde de lei. Rezidenții parcului IT produc 5% din PIB și 11% din exporturile Republicii Moldova, exporturile IT fiind cifrate la 9,2 miliarde de lei.