Lansarea Sub-consiliului pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată și prima ședință de lucru interinstituțională

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, anunță lansarea oficială a activității Sub-consiliului pentru Inteligență Artificială (IA) și Cercetare Aplicată (SCIA). Prima ședință a acestei structuri consultative a reunit astăzi reprezentanți ai autorităților publice, mediului academic, sectorului privat și ai organizațiilor relevante din domeniu.
Ședința a fost prezidată în comun de conducerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și a Ministerului Educației și Cercetării.
„Digitalizarea este o poveste de succes pentru Republica Moldova, iar în domeniul inteligenței artificiale ne aflăm într-o etapă de dezvoltare timpurie, cu un potențial semnificativ de creștere. Avem sisteme moderne de monitorizare și evaluare a riscurilor, dar trebuie să ajungem la nivelul în care IA generează conținut și valoare în mod autonom. Pentru aceasta, este esențial să oferim sectorului privat un cadru clar și predictibil, cu reguli de licențiere și monitorizare bine definite, care să permită dezvoltarea inovării, inclusiv în domenii strategice, unde inteligența artificială devine un factor determinant” a menționat viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu.
Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, creat în baza unui ordin comun MDED și MEC, reprezintă o platformă esențială de dialog pentru a alinia eforturile naționale în domeniul tehnologiilor emergente.
„Inteligența Artificială este un motor de creștere economică și de eficientizare a serviciilor publice. Transformarea Sub-Consiliului pentru Inteligență Artificială și Guvernanța Datelor în Sub-Consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată reflectă o abordare mai largă și integrată, construită împreună cu sectorul privat și partenerii internaționali. Ne propunem să acoperim întregul ecosistem, de la competențe și cercetare, până la impact economic și reglementare și să asigurăm un cadru care stimulează inovația, protejând în același timp drepturile cetățenilor”, a declarat secretara de stat responsabilă de domeniul digitalizării, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Michelle Iliev.
În cadrul primei reuniuni au fost abordate structura și componența sub-consiliului, prin consolidarea unei echipe multidisciplinare pentru dezvoltarea ecosistemului de inteligență artificială în Republica Moldova. De asemenea, au fost stabilite mecanismele de comunicare și frecvența interacțiunilor dintre membri, pentru a asigura un proces decizional agil. Totodată, au fost trasate prioritățile imediate, cu obiective pe termen scurt și mediu menite să poziționeze Republica Moldova pe harta inovației regionale.
„Formarea competențelor în domeniul inteligenței artificiale este o prioritate atât pentru sistemul educațional, cât și pentru administrația publică. În acest sens, sunt dezvoltate programe dedicate de formare a adulților, inclusiv un curs destinat funcționarilor publici, care integrează utilizarea inteligenței artificiale în activitatea curentă. Scopul este de a crește eficiența proceselor administrative acolo unde există un potențial clar de optimizare. Aceste resurse sunt deja elaborate și au fost publicate”, a precizat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Un alt punct al discuțiilor a fost agenda legislativă și de politici publice. Membrii SCIA vor colabora la elaborarea și avizarea principalelor documente strategice, transpunerea AI Act în legislația națională și consolidarea guvernanței instituționale prin desemnarea unei autorități responsabile de implementarea și monitorizare a politicilor de inteligență artificială în țara noastră.
Ulterior, Sub-consiliul își va desfășura activitatea prin grupuri de lucru tematice, menite să asigure implementarea eficientă a priorităților stabilite și consolidarea coerentă a ecosistemului de inteligență artificială în Republica Moldova.







