Fondul de documente normative în domeniul metrologiei legale

Fondul de documente normative în domeniul metrologiei legale este format și gestionat de Institutul Național de Metrologie. Documentele normative în domeniul metrologiei legale sunt regulamentele generale de metrologie legală, normele de metrologie legală și procedurile de măsurare legale care stabilesc cerințe obligatorii de aplicare repetată la un număr nedeterminat de situații identice față de mijloacele de măsurare, măsurări, preambalate, sticle utilizate ca recipiente de măsură, față de controlul metrologic legal.

Regulamentul general de metrologie legală stabilește principiile și regulile generale specifice activităților de metrologie legală și se identifică prin simbolul RGML. Regulamentele generale de metrologie legală care transpun prevederile directivelor europene ce stabilesc modul de organizare și desfășurare a aprobării de model și a verificărilor metrologice ale mijloacelor de măsurare, precum și modul de desemnare pentru verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare și pentru efectuarea de măsurări în domenii de interes public, se aprobă de Guvern, iar celelalte regulamente se aprobă prin acte normative ale autorității centrale de metrologie.

Norma de metrologie legală stabilește cerințele tehnice, metrologice și/sau procedurile de verificare metrologică pentru anumite categorii de mijloace de măsurare supuse controlului metrologic legal, se identifică prin simbolul NML și se aprobă prin act normativ al autorității centrale de metrologie.

Procedura de măsurare legală stabilește operații descrise în mod concret, utilizate la testarea produselor supuse evaluării conformității și la măsurările în domeniile de interes public, se identifică prin simbolul PML și se aprobă prin act normativ al autorității centrale de metrologie sau de către autoritatea responsabilă în cadrul căreia se elaborează, prin coordonare cu autoritatea centrală de metrologie, documentul în cauză.

Fondul Național de Documente Normative în domeniul metrologiei legale