SOLVIT RM

În contextul integrării europene și al consolidării pieței interne, rețeaua SOLVIT reprezintă un instrument esențial pentru soluționarea extrajudiciară a problemelor generate de aplicarea incorectă a legislației Uniunii Europene de către autoritățile publice. Creată în 2002 de Comisia Europeană, SOLVIT funcționează ca o rețea informală de cooperare între statele membre UE și Spațiul Economic European (SEE), având ca scop principal sprijinirea cetățenilor și întreprinderilor în exercitarea drepturilor conferite de legislația europeană.

Centrul SOLVIT RM se instituie în cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și are rolul de a prelua sesizările cetățenilor sau întreprinderilor care se confruntă cu obstacole administrative în Republica Moldova.

Problemele abordate de SOLVIT țin de libera circulație a mărfurilor.

Centrul SOLVIT RM nu oferă asistență juridică și nu intervine în litigiile dintre persoane fizice sau juridice, ci se concentrează exclusiv pe cazurile în care autoritățile publice aplică greșit legislația privind libera circulație a mărfurilor.

Centrul SOLVIT RM se bazează pe următoarele principii:

– Cooperare informală: Centrele SOLVIT colaborează direct, fără proceduri judiciare sau birocratice complexe.

– Gratuitate: Serviciile SOLVIT sunt gratuite pentru cetățeni și întreprinderi.

– Rapiditate: Termenul standard de soluționare a unui caz este de 10 săptămâni.

– Orientare spre soluții: Accentul se pune pe identificarea unei rezolvări pragmatice, în interesul cetățeanului.

Contacte:

Direcția Infrastructura calității și supravegherea pieței

Tel.: (+373) 22-250-642 E-mail: viorica.bejan@mded.gov.md