Programul național pentru promovarea antreprenoriatului și creșterea competitivității 2023-2027, aprobat de Guvern
Cabinetul de miniștri a aprobat Programul național pentru promovarea antreprenoriatului și creșterea competitivității în anii 2023-2027 (Programul PACC 2027), la inițiativa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Acest plan reprezintă un set de politici menite să susțină dezvoltarea antreprenoriatului în Moldova pentru a contribui la dezvoltarea economiei competitive, sustenabile și incluzive.
Scopul Programului PACC 2027 este îmbunătățirea mediului de afaceri, și ajustarea acestuia la cerințele economiei moderne, în special pieței principale de export pentru Moldova – UE. Prin acest program se dorește creșterea productivității companiilor locale pentru condiții mai bune pentru angajații și competitivitatea mai puternică, creșterea numărului de întreprinderi și reducerea cotei economiei informale, dezvoltarea sustenabilă a economiei cu participarea tuturor – femeilor, tinerilor, diasporei, vârstnicilor.
Acest program continuă efortul guvernului în digitalizarea și dereglementarea activităților antreprenoriale, va reforma cadrul normativ în domeniu, precum Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, Legea cu privire la întreprinderile mici și mijlocii, Legea cu privire la societățile de acțiuni, și altele.
Elemente inovaționale includ dezvoltarea pieței de capital și accesul antreprenorilor la noi forme de finanțare, stimularea noilor forme de activitate economică, precum start-up-urile și comerț electronic; direcționarea dezvoltării economice spre practicile și finanțarea verde, promovarea grupurilor subreprezentate (femei, tineri, diaspora, etc.) în antreprenoriat, precum și consolidarea infrastructurii de suport (companii de consultanță și instruire, acceleratoare, huburi, incubatoare, parcuri specializate) și promovare culturii antreprenoriale.
Acest document a fost consultat public cu asociații de business și mediu de afaceri la etapa de identificare nevoilor și direcțiilor principale, ceea ce a asigurat calitatea înaltă a răspunsului la nevoile antreprenorilor.
Costul total pentru implementarea Programului în anii 2023-2025, se estimează la 828 277,6 mii lei, dintre care 634 927,6 mi lei – din bugetul de stat, alte surse – 193 350,0 mii lei.