Sunt înregistrate 47,8% de servicii publice digitalizate pentru antreprenori
Am atins nivelul 47,8% de servicii publice digitalizate pentru antreprenori. În context, la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării am găzduit a doua ședință cu reprezentanții instituțiilor publice care furnizează servicii pentru antreprenori, o ocazie importantă de a evalua progresul realizat și de a stabili direcția pentru următoarea etapă.
De la ultima întâlnire cu aceste instituții, desfășurată acum trei luni, procentul de digitalizare a serviciilor publice pentru antreprenori a crescut semnificativ, de la 40% la 47,8%. Acest progres al digitalizării este un pas important în direcția eliminării birocrației, îmbunătățirii transparenței și eficientizării proceselor.
„În ultimele trei luni am avansat cu circa 8% de servicii publice digitalizate pentru antreprenori. Acum avem 47,8%! Este și cealaltă parte a monedei. Din cele 251 de servicii digitale disponibile la moment, circa 33% n-au avut nici o solicitare online de la început de an. Doar la ghișeu! Descurajăm orice interacțiune de la ghișeu!”, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
Progresul de 47,8% de servicii publice digitalizate pentru antreprenori a fost realizat datorită eforturilor instituțiilor precum Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP), Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), Institutul Național de Metrologie (INM), Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Centrul Național de Acreditare (MOLDAC) și Agenția Relații Funciare și Cadastru (ARFC).
În scopul creșterii competitivității economieiși a oferirii serviciilor mai eficiente și mai accesibile pentru mediul de afaceri, continuăm să promovăm digitalizarea serviciilor pentru antreprenori.