Alte autorități ale administrației publice abilitate cu funcții de protecție a consumatorilor

Controlul respectării prevederilor legislației cu privire la protecția consumatorilor în partea ce ține de siguranța și calitatea produselor introduse sau puse la dispoziție pe piață și destinate consumatorilor, serviciilor, inclusiv în partea ce se referă la practicile incorecte în domeniu, este efectuat:

  • în domeniul alimentar, la toate etapele lanțului alimentar – de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor;
  • în domeniul medicamentelor, al produselor farmaceutice și parafarmaceutice, al dispozitivelor medicale, precum și al altor produse și servicii puse la dispoziția consumatorului de întreprinderile și instituțiile farmaceutice – de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale;
  • în domeniul transportului rutier – de către Agenția Națională Transport Auto;
  • în domeniul transportului aerian – de către Autoritatea Aeronautică Civilă;
  • în domeniul transportului naval – de către Agenția Navală;
  • în domeniul transportului feroviar – de către Agenția Feroviară;
  • în domeniul securității industriale și construcțiilor – de către Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică;
  • în domeniile energetic, al alimentării cu apă și canalizării – Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică;
  • în domeniul comunicațiilor electronice – de către Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației;
  • asupra subiecților prevăzuți la art. 4 alin. (21) din Legea nr. 192/1998 privind Comisia Națională a Pieței Financiare – de către Comisia Națională a Pieței Financiare;
  • în domeniul serviciilor prestate de prestatorii de servicii medicale – de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

Cadrul normativ:

1.  Legea nr. 105/2003 privind protecţia consumatorilor

2. Legea nr.196/2025 privind siguranța generală a produselor

3. Legea nr.247/2024 privind contractele de furnizare de conţinut digital şi de servicii digitale